Într-un colț tăcut de Dobrogea, acolo unde vântul răscolește iarba stepelor și florile timide se trezesc sub soarele de aprilie, se ascunde o ființă cu înfățișare bizară și farmec aparte. Nu sare în ochi ca ouăle vopsite cu migală, nu strigă după atenție ca ciocolata poleită din rafturi — dar pentru cel care o caută, Morchella stepicola e premiul nesperat al primăverii. Oul magic, pierdut undeva în covorul sălbatic al ierburilor de la marginea lumii.
Această ciupercă rară, unică și cu o poveste ce pare desprinsă dintr-un basm al solurilor calcaroase, nu se lasă găsită cu una, cu două. Trăiește în tăcere, departe de păduri umbroase sau poteci bătute. Preferă stepa, pajiștile semi-aride, locuri ce par neprimitoare și uscate, dar care ascund în subteran o viață misterioasă. E o specie endemică în Europa de Sud-Est, și Dobrogea — cu ale sale contraste între piatră, vânt și lumină — o găzduiește ca pe o bijuterie naturală.
Se arată rar, doar pentru cei care știu să aștepte. Are un aspect ciudat: pălărie alungită, brăzdată de alveole profunde, cu o culoare ce variază între bej și gri măsliniu, aproape imposibil de zărit între frunze uscate sau pietre. Și totuși, ea e acolo, ca un ou de Paști pe care natura l-a ascuns intenționat pentru joaca inițiaților. Un semn că pământul s-a trezit și că anotimpurile își țin promisiunea.
Morchella stepicola nu e doar o ciupercă. E o lecție de răbdare, de atenție și de respect pentru ritmurile locului. E o invitație la tăcere și observație, la mers încet prin iarbă, cu ochii la detaliile care scapă privirii grăbite. E un Paște al celor care caută mai mult decât ouă: caută miracolul viu al solului.
La Corbu, în apropiere de Cuibul de la Mare și de La Colibe, e timpul acela scurt când se poate visa cu adevărat în iarbă. Fără grabă. Poate, cine știe, între două fire de macriș și o păpădie galbenă, se va lăsa zărită și ea — oul viu, ciudat și sălbatic, al primăverii dobrogene.