În Dobrogea, Sân-George (23 aprilie), sau Sfântul Gheorghe, nu este doar o zi din calendarul ortodox, ci un prag între anotimpuri, când lumea se spală de iarnă și intră în verdele viu al verii. Aici, sărbătoarea se leagă de legende vechi și obiceiuri cu iz păgân, presărate cu simboluri de apărare, fertilitate și înnoire.
Balaurul și eroul solar
Legenda Sfântului Gheorghe, cavalerul care înfrânge balaurul, a prins rădăcini adânci și pe pământurile Dobrogei. Se spune că acest balaur nu era doar o ființă mitologică, ci o întruchipare a secetei. Cu lancea sa, Gheorghe străpungea uscăciunea, eliberând izvoarele și chemând ploaia – o imagine puternică într-un ținut unde soarele e rege.
La sate, mai ales în zonele apropiate de Corbu, bătrânii povesteau că în ajunul Sân-George, apele „vorbesc”, iar cei care le ascultă cu inima curată pot primi răspunsuri la întrebări tăinuite.
Obiceiuri de Sân-George în Dobrogea
- Ramuri verzi la porți și la stână – Pentru protecție, oamenii puneau rămurele verzi (de obicei de stejar sau frasin) la porți, la ferestre și chiar pe animalele din gospodărie. Verdele era semn de viață și scut contra spiritelor rele.
- Scăldatul în rouă – Dimineața devreme, fetele se tăvăleau în roua câmpului pentru frumusețe și sănătate. În apropierea plajelor de la Corbu sau chiar pe pajiștile de lângă “La Colibe”, acest obicei ar putea fi readus ca un ritual de conectare cu natura.
- Aprinderea focurilor – În unele sate dobrogene se făceau focuri rituale pentru purificare și belșug, o reminiscență a vechilor sărbători solare.
Renașterea naturii, renașterea noastră
Pe tărmurile Dobrogei, la Cuibul de la Mare, începutul verii se simte cu toți porii. Iar Sân-George nu e doar despre un sfânt pe cal alb, ci despre învierea pământului, forța verde care urcă prin ierburi și un îndemn să ne reînnoim și noi, odată cu natura.